Salutogeneza
"Ce îi îmbolnăveşte pe oameni?" Această întrebare preocupă în special ştiinţa medicinii. Se încearcă desluşirea şi influenţarea modului de formare a bolilor. Şi psihologii studiază tradiţional mai degrabă din această perspectivă influenţele care îmbolnăvesc, ca de ex. stresul. În ceea ce priveşte trecutul nostru apropiat, inversarea întrebării a creat o lărgire a perspectivei. Mai multe...
Încă din antichitate oamenii au fost preocupaţi de întrebarea, cum pot fi evitate bolile (prevenire), sau cum poate fi impulsionată chiar sănătatea (susţinerea sănătăţii). Hipocrate (460-377 î.Hr) a observat deja că omul îşi poate menţine sănătatea dacă trăieşte "în concordanţă cu orânduirea lumii".
Numai că de cele mai multe ori aceste reguli nu le sunt cunoscute oamenilor, astfel încât ei încalcă această orânduială a lumii şi devin bolnavi. La fel şi Galen (129-199 î.Hr.) a subliniat importanţa deosebită a prevenirii bolii şi a susţinerii sănătăţii : "Datorită faptului că timpul aprecierii valorii vine după sănătate, înainte de boală, la fel şi noi trebuie mai întâi să vedem cum o putem păstra şi abia pe al doilea plan să vedem cum putem vindeca mai bine boala."
"Ce îl menţine pe om sănătos?". Aşa sună întrebarea centrală descoperită întâmplător de un cercetător. A observat că din rândul femeilor care au fost traumatizate în perioada socialismului naţional (prizonierat în lagăre de concentrare), sănătatea unor femei a fost mai puţin afectată decât a altora. Din perspectiva clasică ("Ce îi îmbolnăveşte pe oameni?") ne-am fi ocupat de grupul femeilor afectate puternic psihic şi fizic.
Antonovsky a încercat însă să găsească în cadrul examinării femeilor mai puţin afectate din perspectiva sănătăţii, motive care le-au determinat să reacţioneze mai bine la astfel de "stressori". Antonovsky defineşte "stressori" ca cerinţe cu care omul trebuie să se confrunte.
În plus el dorea să verifice dacă aceste motive sunt valabile şi pentru alţi oameni.
Hotărâtor este faptul că "stressorilor" li se pot opune resurse de rezistenţă. Fiecare cunoaşte fenomenul conform căruia nu toţi oamenii care au fost expuşi aceloraşi agenţi ai unei boli se şi îmbolnăvesc. De exemplu în cazul unui val de răceală, unii oameni se molipsesc, iar alţii rămân sănătoşi. Am putea poate explica acest fapt prin forţe imunitare mai bune, care împiedică infecţia. Cum este însă posibil ca unii oameni să aibă forţe imunitare mai puternice, iar alţii mai slabe? Conceptul care încearcă să explice cum se formează sănătatea, dar şi boala, este denumit "Modelul salutogenezei" (al formării sănătăţii).
"Stressori", resurse de rezistenţă şi continuum de sănătate şi boală. Antonovsky aşează la baza modelului său de salotogeneză ipoteza centrală conform căreia în fiecare om sunt prezente atât părţi sănătoase, cât şi părţi bolnave. El vede sănătatea şi boala ca poli ai unui continuum. Sănătatea unui om depinde de felul de "stressori" la care este expus şi de resursele de rezistenţă de care dispune. Echilibrul dintre factorii care împovărează şi cei care decongestionează, respectiv protejează, determină nivelul de sănătate (vezi figură).
Stressorii şi relaţia cu aceştia determină în cadrul modelului salutogenezei în ce direcţie ne deplasăm în continuumul de sănătate şi boală. Stressorii nu trebuie să fie dăunători sănătăţii din perspectivă salutogenetică, hotărâtoare este confruntarea cu aceştia. Astfel relaţia reuşită cu stressorii poate avea efecte benefice asupra sănătăţii. În concluzie depinde de tipul stressorului şi de modul de rezolvare al stressorului, dacă acesta are consecvenţe pozitive sau negative asupra sănătăţii.
Factorii care hotărăsc dacă o mişcare duce la polul pozitiv (al sănătăţii) sau mai degrabă în direcţia polului negativ al bolii, sunt numiţi de Antonovsky "resurse generalizate de rezistenţă". Aici se încadrează toţi factorii care înlesnesc contactul constructiv cu stressorii. Aceşti factori se regăsesc atât în individ, dar şi în mediul înconjurător, respectiv în societate.
 |
| Efectele factorilor stressori: produc o stare de tensiune, care poate fi depășită sau nu, rezultând astfel noțiunile de Sănătate (Sanogeneză) sau de Boală (Patologie) – un proces continuu sănătate-boală. |
|
Antonovsky a descris acest fapt foarte sculptural, în următorul citat şi-a precizat ipotezele de bază printr-o metaforă: |
În perspectiva salutogenetică atenţia este îndreptată asupra modului în care o persoană prelucrează în mod pozitiv "stressorii". Resurse de rezistenţă, care permit o prelucrare pozitivă a "stressorilor", sunt de exemplu:
- forţe imunitare suficiente (sistemul imunitar) ale corpului împotriva agentului bolii şi a altor "stressori",
- capacitatea de a evita în mod activ stressorii (evitarea acestora printr-un comportament corespunzător de sănătate şi printr-un comportament preventiv/prevenire),
- inteligenţa şi flexibilitatea intelectuală, pentru a ne putea adapta la condiţiile de viaţă sau pentru a le schimba activ,
- resurse materiale pentru asigurarea protecţiei, a hranei, a locuinţei, etc.
- suport social în reţele sociale (de ex. prieteni, familie, colegi de lucru).
Sentimentul de coerenţă. Sentimentul de coerenţă este central pentru disponibilitatea şi utilizarea resurselor de rezistenţă. Acesta se referă la atitudinea de bază a unei persoane, care o ajută să prelucreze stressorii pozitiv. Sentimentul de coerenţă are trei componente: capacitatea de înţelegere, capacitatea de manipulare şi existenţa unui rost, respectiv importanţa.
 |
 |
 |
După Antonovsky un om marcat de un puternic sentiment de coerenţă reacţionează la cerinţe (stressori) identificându-le ca provocări şi activându-şi resursele de rezistenţă. Un sentiment de coerenţă slab dezvoltat duce dimpotrivă la perceperea cerinţelor ca pe o suprasolicitare.
Simţul coerenţei este în concluzie un autoportret pozitiv, activ al capacităţii de acţionare şi de rezolvare, care se alătură siguranţei posibilităţii de modelare şi de controlare a propriilor condiţii de viaţă.
Cu cât este mai dezvoltat simţul coerenţei, cu atât mai mare este posibilitatea de a depăşi stressorii cu succes şi cu efecte pozitive asupra sănătăţii. Astfel instituţiei de susţinere a sănătăţii îi revine sarcina de a-i ajuta pe tinerii din şcoli să-şi găsească simţul pozitiv al coerenţei.
