Episodul 1

Fiecăruia povestea sa de groază

Max a şlefuit întreaga zi o poveste de groază pe care doreşte să o citească celorlaţi în această seară – normal, în vechea vilă părăsită. Se crăpa deja de ziuă când s-au întâlnit. Max se lăsă să cadă într-un fotoliu înaripat prăfuit; Thelma şi Paolo aprind câteva lumânări pe care le-au adus cu ei. Vântul şuieră printre crăpăturile vechilor ziduri. Umbrele colindă camera vag iluminată.

Dintr-o dată se auzi un bubuit de tunet! Natalia tresări speriată: „Acum începe de-a binelea! În noaptea aceasta sigur nu voi putea dormi!” Natalia nu este prea încântată de poveştile de groază şi nu face un secret din asta. „Dar, dar, încă sunt şi eu aici!”, Paolo nu putea să renunţe la demonstrarea superiorităţii sale. „Nu înţelegi”, începu Natalia. Paolo îşi dăduse ochii peste cap.

Natalia se mută într-un colţ întunecat al camerei – se îndepărtă destul de mult de ceilalţi: „Atunci dă-i drumul!”, îi strigă ea lui Max şi îl privi pe Paolo aspru. El făcu o grimasă drept răspuns: „Oh, ai numai grijă în acest colţ întunecat, la mâna din perete care …” „PA-O-LO!” Thelma este palidă şi acuma pare mult mai înfricoşată decât Natalia. Paolo şopti în treacăt un „Scuze”. Împreună cu Thelma se făcu el comod pe un covor moale. Natalia mormăi ceva de genu „eu rămân aici în spate, aici mă simt mai bine” şi Max începu să povestească.

Natalia este uneori mai sperioasă şi în multe situaţii nu este cea mai curajoasă. Şi poveştile de groază – deci, ei nu i-au făcut plăcere încă din copilărie. Dar acesta nu este singurul motiv pentru care azi s-a retras în colţ; adevăratul motiv este cu totul altul: o seară întunecată cu poveşti de groază înseamnă pentru ea în sfârşit ocazia de a-şi termina „opera”, lucru pentru care în tabăra de corturi gălăgioasă şi plină de viaţă nu a avut liniştea şi intimitatea necesară. Îşi apropie picioarele de corp cât de mult se poate şi îşi trage jacheta până aproape pe cap: pot să creadă ceilalţi că este îngrozită. De fapt ea nu vrea ca Thelma, Paolo şi Max să vadă ce face ea acolo.

Încet îşi deschide geanta şi scoate de acolo un borcan cu marmeladă. Conţinutul nu pare a fi deloc apetisant. Acum că are în faţa ochilor soluţia pentru problema ei, aude doar pe bucăţi ceea ce Max tocmai povesteşte.

„… noapte întunecată şi ceaţă … ei nu puteau să vadă nimic”.

În schimb, plină de speranţă, îi căzu privirea pe nămolul de un verde biliar din borcanul ei. „… ei auzeau mereu ceva foşnind, acolo trebuia să fie cineva. Nu erau totuşi singuri?”...

Natalia abia dacă îl mai auzea pe Max. Ea se uită mulţumită în lumina amurgului la ultimul snop mic de plantă erbacee pe care a mai cules-o pe drumul înspre vechea vilă – şi acum amestecul ei este perfect. Ea s-a gândit foarte serios că acest lucru o va ajuta. Este ultima posibilitate de a scăpa de aceasta.

„Acolo este cineva într-adevăr. Se aude!” Vocea lui Max este tot mai departe pentru Natalia.

Ea pisează ieburile între degete deoarece aşa se face după cum spun instrucţiunile de pe internet. Pisarea ar trebui să ajute la eliberarea aromelor şi vitaminelor. Lăsă să cadă ultima buruiană în nămolul verde şi acum amestecă totul cu o lingură pe care o luase cu ea azi după-amiază. Abia aşteaptă să încerce produsul chiar în noaptea aceasta. Acum trebuie doar să amestece mai departe pentru ca toate ingredientele să se ȋntrepătrundă bine.

"WAHAHAHAAAH!” ţipă Thelma, emoţionată de povestea lui Max atât de tare încât Natalia se înfioară din cauza sperieturii şi borcanul îi alunecă din mâini. Reuşeşte să-l prindă în ultimul moment. Închide ochii şi trimite înspre ceruri o rugăciune rapidă: A fost foarte aproape!

Cu ochii aproape închişi gândurile ei au căzut asupra conţinutului din pahar: acest lucru îmi va dărui o viaţă frumoasă. În noaptea aceasta voi alunga cea mai mare problemă din lume: în sfârşit voi păşi peste tot fără frică şi ruşine, voi vorbi cu tineri şi nu mă voi mai simţi urâtă…

„Spune: vrei să ne otrăveşti?”

Paolo s-a apropiat încet de colţul în care era ghemuită Natalia şi o privi cu scepticism şi se dezgustă la vederea conţinutului verde din recipientul pe care Natalia îl avea în mână. Groaza era acum mult prea mare: Natalia ţipă, se înfioră şi scăpă în cele din urmă borcanul din mâini.

Parcă cu încetinitorul se rostogoli de-a lungul podelei în direcţia Thelmei şi lăsă în urma sa o urmă de flegmă de-a curmezişul încăperii.

„Nu, … oh nu! Două zile de muncă …” Natalia era pe punctul de a izbucni în lacrimi. Îl privi pe Paolo cu ochii sclipind de furie. „Dacă privirile ar putea ucide, acestea ar face acum parte din povestea mea de groază”, gândi Max, dar ţinuse acest lucru pentru el.

„Natalia?”, Thelma luă între timp borcanul aproape gol în mână. Îşi înmuie un deget în nămol şi îl consideră dezgustător. Thelma părea să ştie exact la ce foloseşte: „Doar nu vroiai să-ţi acoperi aici faţa cu ASTA?” Natalia privi în pământ ruşinată. Nu vroia să vorbească despre acel lucru. Nu acum, şi cu atât mai puţin în prezenţa băieţilor.

Paolo şi Max se priveau încurcaţi. Gândurile Nataliei s-au învălmăşit: Să tacă pur şi simplu? Să spună ceva? Dacă ar rămâne mută, acest lucru nu va îmbunătăţi cu nimic situaţia. Cei trei ar bate-o la cap până când le-ar da o explicaţie pentru acel ciudat material verde.

Încet şi ezitant începu Natalia să vorbească: „Nu aveţi idee cum e să trăieşti cu atât de multe coşuri pe faţă! Ani la rând am încercat tot ce se poate pentru a scăpa de ei. Alaltăieri am găsit o reţetă care a fost recomandată de o doctoriţă experimentată. Aceasta trebuie să facă aceste coşuri să dispară peste noapte. Este foarte greu de preparat – cu ierburi, şi am descoperit că majoritatea dintre ele cresc abundent aici în jurul taberei noastre de corturi. M-am gândit că aceasta este ultima mea şansă. Vroiam pur şi simplu să încerc. Dar … acum e oricum totul pierdut!”

„Deci, m-am gândit, coşurile trebuie pur şi simplu doar scoase corect şi ele se vindecă până a doua zi”. Max nu poate înţelege bine tulburarea Nataliei; el abia are coşuri şi după părerea lui, cei ai Nataliei, nu sunt deosebit de izbitori. Paolo îl privi pe Max cu milă, ştie el mai bine: „Să le scoţi? Prostii! Se pune doar pastă de dinţi peste noapte şi dispar! M-a sfătuit pe mine un miner!”

Acum se amestecă şi Thelma în discuţie: „Ba nu, ce nonsens. Mai bine nu ai face asta. Sau poate ar fi mai indicată o vizită la medic?”. Natalia se săturase. După primele sfaturi nu mai ascultă. Ea le cunoaşte pe toate, a încercat multe, dar nimic nu a ajutat. Trebuie să se obişnuiască cu gândul că va avea acnee pentru totdeauna?

„ÎNCETAŢI!” Cu un strigăt Natalia puse capăt discuţiei despre acnee, care se iscase între timp între cei trei prieteni ai ei. Paolo, Max şi Thelma amuţiră şi o priviră pe Natalia în ochii ei de altfel atât de zâmbitori.

Pe drumul înspre tabăra de corturi o apucă Max de după umeri pe Natalia care era şi acum tulburată: „Ascultă, ascultă cu mare atenţie”, spune el cu o voce energică: „Ce zici dacă noi doi am scrie o poveste, o poveste comună şi anume povestea ta de groază?” „Cum: povestea mea de groază?”, întreabă Natalia îmbufnată.

Max explică: „Este foarte clar pentru mine că poveştile inventate de mine nu sunt altceva decât prezentări copilăreşti. Dar tu şi acneea ta, aceasta trebuie să fie cu adevărat groază, sau mai bine zis, ceea ce faci tu în legătură cu aceasta!”.

Nelămurirea Nataliei se adânci: „Cum să înţeleg eu acest lucru? Vrei să spui că îmi imaginez eu totul? Baţi câmpii!”. Max nu băgă în seamă: „Da, într-un anumit fel aşa e. Mie personal încă nu mi-a sărit în ochi niciodată. E limpede că văd că ai acnee dar nu e ceva groaznic, eu te văd PE TINE. Altfel decât tu însăţi: Tu vezi acneea şi îţi construieşti propria cameră de tortură.”

Ultimii metri până la locul cortului îi parcurg amândoi în tăcere. O tăcere plăcut-călduţă. Natalia se simte pentru prima dată înţeleasă, deşi scurta discuţie cu Max dezvăluie cea mai „îngrozitoare” latură a sa. în cele din urmă liniştea câmpului îi învălui pe cei doi. Era o linişte călduroasă şi plăcută. Natalya înţelesese pentru prima dată că, după scurta discuţie avută cu Max, deschisese „cele mai teribile” părţi ale conştiinţei sale.