Sănătate

Ce scrie de cele mai multe ori într-o felicitare pentru o zi de naştere? "Sincere felicitări, mult noroc în noul an din viaţă şi înainte de toate sănătate?" Este evident că sănătatea are un rol important pentru o viaţă mulţumitoare, sau chiar fericită. Un filosof cunoscut – Schopenhauer – a spus cândva: "Sănătatea nu este Totul, dar fără sănătate Totul nu este nimic". Acestea sunt exemplele care desluşesc aprecierea valorii sănătăţii.

La încercarea de a descrie scurt şi concis sănătatea ne lovim însă repede de limite.
Poate nu este posibilă o descriere general valabilă a sănătăţii, deoarece fiecare are o concepţie total personală a sănătăţii.
Astfel anumite experienţe şi anumite caracteristici personale pot juca un rol important în maniera personală de a percepe sănătatea.
Câteva exemple de concepţii ale sănătăţii sunt reprezentate în imaginea de mai jos. Unele definiţii sunt îndreptate spre funcţionarea corporală a "maşinăriei om", altele se referă doar le lipsa bolii, altele sunt complexe, ele situează în plan central bunăstarea oamenilor în cadrul unor experienţe şi senzaţii foarte diferite ( de ex. propriul corp, sentimente, relaţiile cu ceilalţi).

Cele mai diferite reprezentări ale sănătăţii pot fi corelate cu diverse comportamente. Cine este de exemplu de părere că nu are nici o influenţă personală asupra sănătăţii sale, fiindcă aceasta depinde de hazard sau de forţe superioare, probabil nu va interveni în susţinerea şi menţinerea sănătăţii sale. Cine este însă convins că este în mare parte responsabil pentru sănătatea sa, va evita poate mai mult un comportament care i-ar putea dăuna sănătăţii şi va încerca să întreprindă, activ, ceva pentru sănătatea sa.

Die Organizaţia Mondială pentru Sănătate (WHO) a adoptat în 1946 cea mai cunoscută definiţie a sănătăţii: "Sănătatea este starea de bunăstare totală fizică, spirituală şi socială şi nu doar eliberarea de boală şi infirmitate" (WHO 1946).

Importantă la această definiţie este revendicarea sa generală. Pentru acea perioadă poziţionarea stării bune a spiritualului (astăzi poate mai degrabă aspectul psihic) şi bunăstarea socială la acelaşi nivel cu bunăstarea fizică sub forma unei premise pentru sănătate, nu era un lucru de la sine înţeles.

Condiţiile ca să fim sănătoşi

Ce este protecţia sănătăţii? Ce înseamnă de fapt protecţia sănătăţii? Şi în acest caz Organizaţia Mondială a emis o definiţie cunoscută:

"Protecţia sănătăţii vizează un proces prin care să facă posibil pentru toţi oamenii un grad mai mare de autodeterminare a sănătăţii proprii şi să-i împuternicească astfel cu întărirea sănătăţii proprii." (WHO 1986).

Acestei idei călăuzitoare i se subordonează şi proiectul referitor la bolile de piele şi la bolile transmisibile sexual. Toate acestea mijlocesc posibilitatea ca elevii să poată învăţa şi să se poată informa, din exemplul temelor selectate aici, cum să-şi întărească prin autodeterminare propria sănătate.

Fragment special pentru echipe: În aşa-numita Ottawa-Charta (1986) Organizaţia Mondială pentru sănătate numeşte trei strategii de acţionare şi cinci câmpuri prioritare de acţionare ale protecţiei sănătăţii.

		Cele trei tipuri de acționare, condiționând starea de sănătate, sunt descrise aici.
Printre cele trei strategii de acţionare se numără reprezentarea intereselor, respectiv avocatura pentru sănătate, împuternicirea, înlesnirea, precum şi medierea şi crearea unei structuri. 1. Reprezentarea intereselor/avocatura pentru sănătate. Printr-o intervenţie activă, prin intermediul avocaturii, vor fi influenţaţi în mod pozitiv factori dăunători şi benefici pentru sănătate (factori politici, economici, sociali, culturali, biologici, precum şi factori ai mediului şi comportamentali), şi vor fi transformaţi în factori beneficiu sănătăţii. De exemplu diferenţele sociale vor fi exploatate cu privire la stadiului de sănătate a copiilor şi a adolescenţilor.   2. Împuternicirea şi înlesnirea. Diferenţele sociale ale stării sănătăţii vor fi micşorate, aşa cum vor fi create posibilităţi şi premise pentru a-i împuternici pe toţi oamenii în vederea realizării potenţialului maxim de sănătate. Acestea cuprind atât protecţia şi înrădăcinarea într-un mediu social care să susţină oamenii, accesul la informaţii şi dezvoltarea abilităţilor practice, precum şi posibilitatea de a lua propriile hotărâri legate de sănătatea proprie. Oamenii îşi pot desfăşura potenţialul de sănătate numai atunci când pot avea o influenţă asupra factorilor care le influenţează sănătatea.   3. Medierea şi crearea de structuri. A treia strategie se referă la mediere şi structurare în sensul unei colaborări coordonate, cu participarea tuturor cabinetelor răspunzătoare, sectorului de sănătate, a celui social şi economic, în cadrul asociaţiilor neguvernamentale şi independente, a iniţiativelor, precum şi cu participarea instituţiilor locale, a industriei şi în a mijloacelor de mass-media. În continuare vor fi incluşi oameni din toate spaţiile vitale sub formă de indivizi, de familii şi de comunităţi.
		Cele cinci domenii fundamentale de acțiune, condiționând starea de sănătate, sunt descrise aici.
Cele cinci câmpuri prioritare pentru acţionare în vederea protecţiei sănătăţii au fost în cele din urmă identificate ca fiind următoarele: 1. Dezvoltarea unei politici universale de protecţie a sănătăţii Aici sunt revendicaţi toţi factorii de decizie pe plan politic (comunal, pe planul Landurilor, pe plan federal, UE).   2. Crearea unor medii de viaţă care să promoveze sănătatea Aici putem contura condiţii de promovare a sănătăţii chiar şi în cadrul propriului "Setting" (şcoală).   3. Susţinerea acţiunilor colective referitoare la sănătate Aici sunt solicitaţi toţi "actorii" într-un sistem.   4. Dezvoltarea competenţelor personale Aici putem face fiecare, ceva pentru noi, individual, şi putem ajuta, sub formă de învăţători, la dobândirea acestor competenţe de către şcolari.   5. Noua orientare a serviciilor de sănătate şi a altor servicii relevante pentru sănătate Aici sunt solicitaţi specialiştii "formali" ai sănătăţii, care participă şi la proiectul nostru.

În special al patrulea domeniu de activitate "Dezvoltarea competenţelor personale" este important pentru derivarea unei sarcini pedagogice din domeniul sănătăţii.
În Ottawa-Charta sunt expuse următoarele referitor la această temă: susţinerea sănătăţii susţine "dezvoltarea personalităţilor şi a aptitudinilor sociale prin intermediul informaţiilor, educaţiei bazate pe sănătate, precum şi prin îmbunătăţirea competenţelor sociale şi a capacităţilor practice de viaţă".

Salutogeneza

"Ce îi îmbolnăveşte pe oameni?" Această întrebare preocupă în special ştiinţa medicinii. Se încearcă desluşirea şi influenţarea modului de formare a bolilor. Şi psihologii studiază tradiţional mai degrabă din această perspectivă influenţele care îmbolnăvesc, ca de ex. stresul. În ceea ce priveşte trecutul nostru apropiat, inversarea întrebării a creat o lărgire a perspectivei. Mai multe...

"Ce îl menţine pe om sănătos?". Aşa sună întrebarea centrală descoperită întâmplător de un cercetător. A observat că din rândul femeilor care au fost traumatizate în perioada socialismului naţional (prizonierat în lagăre de concentrare), sănătatea unor femei a fost mai puţin afectată decât a altora. Din perspectiva clasică ("Ce îi îmbolnăveşte pe oameni?") ne-am fi ocupat de grupul femeilor afectate puternic psihic şi fizic.
Antonovsky a încercat însă să găsească în cadrul examinării femeilor mai puţin afectate din perspectiva sănătăţii, motive care le-au determinat să reacţioneze mai bine la astfel de "stressori". Antonovsky defineşte "stressori" ca cerinţe cu care omul trebuie să se confrunte.

În plus el dorea să verifice dacă aceste motive sunt valabile şi pentru alţi oameni.
Hotărâtor este faptul că "stressorilor" li se pot opune resurse de rezistenţă. Fiecare cunoaşte fenomenul conform căruia nu toţi oamenii care au fost expuşi aceloraşi agenţi ai unei boli se şi îmbolnăvesc. De exemplu în cazul unui val de răceală, unii oameni se molipsesc, iar alţii rămân sănătoşi. Am putea poate explica acest fapt prin forţe imunitare mai bune, care împiedică infecţia. Cum este însă posibil ca unii oameni să aibă forţe imunitare mai puternice, iar alţii mai slabe? Conceptul care încearcă să explice cum se formează sănătatea, dar şi boala, este denumit "Modelul salutogenezei" (al formării sănătăţii).

"Stressori", resurse de rezistenţă şi continuum de sănătate şi boală. Antonovsky aşează la baza modelului său de salotogeneză ipoteza centrală conform căreia în fiecare om sunt prezente atât părţi sănătoase, cât şi părţi bolnave. El vede sănătatea şi boala ca poli ai unui continuum. Sănătatea unui om depinde de felul de "stressori" la care este expus şi de resursele de rezistenţă de care dispune. Echilibrul dintre factorii care împovărează şi cei care decongestionează, respectiv protejează, determină nivelul de sănătate (vezi figură).

Efectele factorilor stressori: produc o stare de tensiune, care poate fi depășită sau nu, rezultând astfel noțiunile de Sănătate (Sanogeneză) sau de Boală (Patologie) – un proces continuu sănătate-boală.

Antonovsky a descris acest fapt foarte sculptural, în următorul citat şi-a precizat ipotezele de bază printr-o metaforă: "...Ipoteza mea filosofică fundamentală este aceea că râul este curentul vieţii. Nimeni nu merge în siguranţă pe lângă mal. În concluzie pentru mine este clar, că o mare parte a râului este murdărită, atât la propriu, cât şi la figurat. Râul are bifurcaţii, care ne ghidează spre curenţi uşori sau către praguri fluviale periculoase şi vârtejuri. Munca mea este dedicată confruntării cu următoarea întrebare: ‚cum devenim un bun înotător, oriunde ne-am afla în râul a cărui natură este influenţată de condiţii istorice, socioculturale şi fizice de mediu?’" (Antonovsky tradus de Franke 1997, S. 92)

În perspectiva salutogenetică atenţia este îndreptată asupra modului în care o persoană prelucrează în mod pozitiv "stressorii". Resurse de rezistenţă, care permit o prelucrare pozitivă a "stressorilor", sunt de exemplu:

• forţe imunitare suficiente (sistemul imunitar) ale corpului împotriva agentului bolii şi a altor "stressori",
• capacitatea de a evita în mod activ stressorii (evitarea acestora printr-un comportament corespunzător de sănătate şi printr-un comportament preventiv/prevenire),
• inteligenţa şi flexibilitatea intelectuală, pentru a ne putea adapta la condiţiile de viaţă sau pentru a le schimba activ,
• resurse materiale pentru asigurarea protecţiei, a hranei, a locuinţei, etc.
• suport social în reţele sociale (de ex. prieteni, familie, colegi de lucru).

Sentimentul de coerenţă. Sentimentul de coerenţă este central pentru disponibilitatea şi utilizarea resurselor de rezistenţă. Acesta se referă la atitudinea de bază a unei persoane, care o ajută să prelucreze stressorii pozitiv. Sentimentul de coerenţă are trei componente: capacitatea de înţelegere, capacitatea de manipulare şi existenţa unui rost, respectiv importanţa.

După Antonovsky un om marcat de un puternic sentiment de coerenţă reacţionează la cerinţe (stressori) identificându-le ca provocări şi activându-şi resursele de rezistenţă. Un sentiment de coerenţă slab dezvoltat duce dimpotrivă la perceperea cerinţelor ca pe o suprasolicitare.
Simţul coerenţei este în concluzie un autoportret pozitiv, activ al capacităţii de acţionare şi de rezolvare, care se alătură siguranţei posibilităţii de modelare şi de controlare a propriilor condiţii de viaţă.
Cu cât este mai dezvoltat simţul coerenţei, cu atât mai mare este posibilitatea de a depăşi stressorii cu succes şi cu efecte pozitive asupra sănătăţii. Astfel instituţiei de susţinere a sănătăţii îi revine sarcina de a-i ajuta pe tinerii din şcoli să-şi găsească simţul pozitiv al coerenţei.

 

Modelul HAPA

Educaţia sănătăţii nu aduce de multe ori succesele dorite. Multe comportamente riscante s-au dovedit a fi refractare, iar intervenţiile pedagogice se lovesc de multe ori de o acceptare redusă (de ex. fumatul, alimentarea sănătoasă).

De aceea este important să descifrăm procesele cognitive care sunt situate între mesajul pedagogic al sănătăţii şi comportamentul relevant pentru sănătate. Modelul schiţat în continuare poate aduce o contribuţie la clarificarea întrebării cum din intervenţii pedagogice se formează comportamentul dorit şi în care loc de îmbinare al acestui proces este ridicat gradul de probabilitate al eşecului.

O întreagă serie de modele încearcă să explice comportamentul oamenilor, din perspectiva sănătăţii, în privinţa formării şi influenţării sale. Un model care integrează factorii multor altor modele este modelul HAPA, care a fost creat la finalul anilor 1980 de către Ralf Scharzer, în Berlin. Acesta se îmbină conceptual cu modelul salutogenezei al lui Antonovsky. În acest model se porneşte de la faze individuale, care trebuie străbătute în sensul pozitiv, pentru a putea fi preluat şi menţinut comportamentul dorit (fir prin întreruperea unui comportament dăunător şi/sau adoptarea unui comportament care să susţină sănătatea).

Aceste faze sunt reprezentate în imaginea de mai jos. O expunere mai detaliată a acestei teme puteţi găsi aici.

Modelul HAPA Într-o fază de motivare percepţia riscurilor, aşteptările rezultatelor acţiunilor şi aşteptările eficacităţii proprii influenţează formarea unei intenţii (stabilirea unui obiectiv). Prin percepţia riscului se face referire la aprecierea subiectivă a unei persoane din perspectiva nivelului de gravitate a îmbolnăvirilor şi a propriei vulnerabilităţi. Dacă un anumit risc este perceput în mod subiectiv ca ameninţare, se cântăresc în opoziţie aşteptări pozitive şi negative ale rezultatelor acţiunilor (la ce trebuie să renunţ, Ce primesc în schimb?). Dacă se va ajunge în continuare la formarea unei intenţii, trebuie cumpănite aşteptările unor consecvenţe pozitive şi trebuie să existe un grad ridicat de probabilitate al propriei eficacităţi. Aşteptările unei eficacităţi proprii ilustrează convingeri subiective asupra posibilităţii de a executa comportamente proprii pe baza propriei competenţe şi anume mai ales în situaţii care conţin elemente noi, imprevizibile sau pline de stres (exemplu: reuşesc să insist pentru utilizarea unui prezervativ chiar şi împotriva opunerii partenerului meu). Aşteptărilor de eficacitate proprie li se atribuie o importanţă ridicată nu numai în faza motivaţională a modelului, acestea decid şi în faza voliţiei dacă o schimbare de comportament poate fi menţinută şi în faţa opunerii. Încheierea fazei motivaţionale creează intenţia unei schimbări de comportament ( de ex. nu va mai avea loc nici o relaţie sexuală neprotejată). Faza voliţiei începe, aici este vorba de planificare, iniţiere şi păstrarea comportamentului sănătos, precum şi de refacerea după eventualele reacţii adverse/recidive. Faza voliţiei este împărţită la rândul ei în trei faze: faza anterioară acţiunii (planificare şi iniţiativă), faza acţiunii (executarea acţiunii şi menţinerea ei) şi faza posterioară acţiunii ( refacerea sau „disengagement” după eşec).

Datorită faptului că aşteptărilor de proprie eficacitate li se atribuie un rol deosebit de important în cadrul adoptării şi menţinerii unui comportament relevant pentru sănătate, sunt schiţate aici condiţiile de formare şi de influenţare în special prin intermediul profesorilor sau prin alţi multiplicatori.

Convingerile propriei eficacităţi sunt clădite în decursul vieţii prin intermediul informaţiilor provenite din patru surse diferit: (1.) informaţii datorate succeselor propriilor acţiuni, (2.) informaţii provenite din experienţe datorate comparaţiei sociale cu alţii, (3.) informaţii obţinute prin confirmări verbale convingătoare ale altora, importanţi, (4.) informaţii datorate unor stări psihologice şi afective.

Aceste informaţii referitoare la eficacitatea proprie sunt integrate continuu. Aici sunt reprezentate într-un tabel exemple de posibilităţi pentru încurajarea aşteptărilor de eficacitate proprie în cadrul diverselor domenii.

Literatură

Urmatoarele concluzii literare vă dau posibilitatea să intraţi mai profund în tema Sănătate și condiţii de sănătate.   

Antonovsky A.: Unraveling the Mystery of Health – How People Manage Stress and Stay well. San Francisco: Jossey-Bass Publishers, 1987 (deutsch: Franke, A.: Salutogenese: Zur Entmystifizierung der Gesundheit. Dgvt-Verlag, Thübingen 1997

Bundeszentrale für gesundheitliche Aufklärung (BZgA) (Hrsg:): Leitbegriffe der Gesundheitsförderung. Verlag Peter Sabo, Schwabenheim, 2000

Schwarzer, Ralf: Pschychologie des Gesundheitsverhaltens. Einführung in die Gesundheitspsychologie. 3., überarb. Aufl., Hogrefe, Göttingen 2004

Schwarzer, Ralf. Volitionstheorie in der Gesundheitserziehung. Z.f.Päd.40, 907-922, 1994

Franke, Alexa: Modelle von Gesundheit und Krankheit. Verlag Hans Huber, Bern 2006

WHO (1986) Ottawa Charta. 1st International Conference on Health Promotion, Ottawa, Canada, November 1986

Windemuth, D., Wetzstein, A.: Salutogenese – Ein Konzept und seine Bedeutung für den Gesundheitsschutz. Die BG 2/2005

Wulfhorst, B: Theorie der Gesundheitspädagogik. Legitimation, Aufgabe und Funktionen von Gesundheitserziehung. Reihe Grundlagentexte Gesundheitswissenschaft. Juventa, Weinheim 2002

http://web.fu-berlin.de/gesund/ (Selbstwirksamkeit, HAPA-Modell, Skalen, in versch. Sprachen u.a. Deutsch, Englisch, Italienisch)